sâmbătă, 23 iulie 2011

Tragedie în Norvegia...condoleanțe pentru familiile victimelor

     Doresc să transmit condoleanţe şi putere pentru a înfrunta durerea pierderii persoanelor dragi, familiilor celor ucişi sau răniţi în atentatele sângeroase care au avut loc în urmă cu o zi în Oslo şi în insula Utoya din Norvegia. În faţa unor acte de o asemenea cruzime e greu să găseşti cuvinte. E imposibil de înţeles ce anume îi poate determina pe unii oameni să se poziţioneze împotriva umanităţii şi să comită crime atât de nedrepte.
     Atacul armat care a avut loc în cadrul şcolii de vară a organizaţiei de tineret a Partidului Laburist şi în care au murit mai mult de 80 de persoane a provocat durere în rândul membrilor organizaţiei de tineret a Partidului Social Democrat. O acţiune plină de ură şi demenţă a avut loc în mijlocul unei manifestări a voinţei tinerilor de a se implica, de a-şi spune cuvântul şi de a gândi împreuna asupra modalităţilor optime de guvernare.
     Tineretul Social Democrat este alături de toţi cei care au supravieţuit celor două atacuri fără precedent în Norvegia, ne exprimăm solidaritatea şi sprijinul pentru cetăţenii care traversează această cumplită dramă.
     Trăim vremuri tot mai ciudate, şi multe din reperele pe care le cunoşteam s-ar putea schimba. Vom avea timp să analizăm în detaliu ce s-a întâmplat...şi vom vedea în ce masură aceste atacuri sunt şi altceva decât nişte accidente teribile.
     Să nu ne îmbătăm cu apă rece că în România nu este posibil un astfel de eveniment. Norvegienii nu s-au gândit nici în visele cele mai urâte la aşa ceva, dar iată că s-a întâmplat.
     Nu este doar un act de teroare, ci un atac direct împotriva democraţiei, împotriva unui popor paşnic şi civilizat, în care drepturile şi libertăţile civile reprezintă o componentă esentială a funcţionării societăţii. De altfel, modelul după care s-a creat Institutul Român pentru drepturile omului (IRDO), a fost preluat, in 1991, de la structurile neguvernamentale norvegiene.
   
     Îmi exprim deplina solidaritate faţă de poporul norvegian şi faţă de Partidul Laburist Norvegian, colegii şi prietenii noştri din cadrul PES.
     Indiferent de sursa extremismului care alimentează atrocităţile teroriste, fie ea internă, fie de natură fundamentalistă, astfel de catastrofe ne demostrază o dată în plus cât de importante sunt structurile şi politicile antiteroriste ale unui stat.

sâmbătă, 2 iulie 2011

Forumul National al Ecologistilor

           Astazi a avut loc, la Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga....Forumul National al Ecologistilor aflat sub coordonarea Consiliului National al Partidului Social Democrat. Am avut onoarea sa ma aflu printre cei sase invitati din partea judetului Arges la acest eveniment unde, in prima parte, au participat atat numerosi reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale cu preocupari in acest domeniu cat si reprezentanti ai societatii civile. Au participat presedintele PSD Victor Ponta, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, europarlamentarul PSD Daciana Sarbu si deputatul PSD Carmen Moldovan.
           In a doua parte a evenimentului a fost prezentat programul PSD pentru Mediu si s-a desfasurat Conferinta Nationala a Forumului National al Ecologistilor, in cadrul careia a fost adoptat statutul si alese structurile de conducere.
           Tin sa remarc si sa salut declaratia domnului presedinte al PSD Victor Ponta..referitor la faptul ca USL are nevoie in componenta lui de un partid ecologist :"Cred ca e nevoie de un Forum Ecologist , am spus-o, cred ca e nevoie in cadrul USL de un partid ecologist. PSD e prea mare ca sa fie doar ecologist. Are prea multi primari ca sa-i convinga pe toti ca mediul e mai important decat voturile. Are prea multe preocupari in domeniul economic si social ca sa reuseasca sa puna mediul pe primul loc. Si atunci cred ca, strategic, este sa existe o voce care de cate ori vorbim despre locuri de munca sa ne traga de maneca si sa spuna «Da, locuri de munca, dar nu distrugand natura», de cate ori vorbim despre exporturile Romaniei, sa ne traga de maneca si sa ne spuna «Da, dar nu exportand copaci»".
          Tot presedintele PSD Victor Ponta le-a mai spus ecologistilor ca este nevoie de o strategie clara si care trebuie pusa in practica pentru a-i face pe cei care nu inteleg valorile ecologismului sa-si schimbe punctul de vedere, dand exemplul sau, aratand ca a decis sa conduca o masina electrica, fapt ce nu a fost inteles de multi romani.
          Liderii Miscarii Verzilor, Claudiu Craciun si Remus Cernea, au salutat declaratia liderului PSD si s-au aratat dispusi sa participe la Uniune. Reprezentantii societatii civile s-au aratat si ei deschizi pentru o colaboarere si dornici de astfel de dezbateri considerand ca doar prin dialog se poate ajunge la o strategie viabila si de durata pentru acest domeniu, care pana la urma este o responsabilitate sociala.

vineri, 1 iulie 2011

Declaratia lui Basescu infurie Rusia

           Presedintele Traian Basescu i-a suparat pe rusi. Declaratia sefului statului potrivit careia in 1941 si el ar fi ordonat trupelor romane sa treaca Prutul pentru a ataca URSS a starnit un val de nemultumiri in Rusia.
          Intr-un mesaj postat pe site-ul Ministerului rus de Externe, purtatorul de cuvant al institutiei, Alexander Lukashevici, afirma ca "o asemenea bravada nerusinata profaneaza memoria milioanelor de victime ale fascismului".
         Lukashevici mai spune ca este si mai trist faptul ca aceasta declaratie a fost facuta chiar in ziua in care se implineau 70 de ani de la Razboiul pentru Apararea Patriei.

         Copresedintele USL, Victor Ponta, sustine ca "Reactia SUA si a Rusiei reprezinta un semnal corect pentru un gest incorect", la declaratia presedintelui Traian Basescu, potrivit careia in 1941 si el ar fi ordonat trupelor romane sa treaca Prutul pentru a ataca URSS.
          Victor Ponta a reiterat ca un sef al statului, in 2011, ar trebui sa fie mult mai responsabil.
          "Cred ca presedintele Basescu a gresit fundamental atat prin faptul ca a lasat de inteles ca s-ar fi comportat ca un aliat al Germaniei naziste, cat si prin modul in care s-a exprimat si a interpretat evenimentele istorice. De asemenea, ar trebui sa cunoasca mai bine istoria propriei tari si sa-si tina sentimentele pentru sine, nu sa le faca publice. Cred ca Traian Basescu a gresit fundamental prin modul in care a interpretat actiunile istoriei.



Sursa: http://www.ziare.com/