marți, 21 iunie 2011

Cu pasi marunti...

           ..ne intreptam catre alegerile locale ce vor avea loc in data de 3 iunie 2012. Si asta se observa si in municipiul nostru. Se fac investiti, se realizeaza proiecte, bani multi pe ultimele sute de metri. Multi sunt cei ce-si doresc performanta de a accede in viitoarea administratie locala a municipiului. Dar oare stiu ce inseamna a fi functionar public in administratia locala? Stiu care este conduita si statutul functionarului public?
            Diversitatea sarcinilor pe care le are de indeplinit administratia publica necesita o gama extrem de variata de prestatii realizate prin serviciile publice, ca si un personal cu pregatire profesionala diversa. Satisfacearea nevoilor cotidiene ale colectivitatii, a nevoilor omului care traieste intr-o grupare organizata, ramane finalitatea esentiala si singura justificare a administratiei publice, atat de diversificata, mai ales in prestatiunile sale catre populatie. 
Regasim in diferite legii aspecte ce se refera la modul de conduita a funcionarilor publici cum ar fi: Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita al functionarilor publici (publicata in Monitorul Oficial nr. 157 din 23 februarie 2004); Legea nr. 215/2001  privind Administratia publica locala (publicat in: Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001) si Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 29/05/2007, actualizata  in 2009), Codul international de conduita pentru functionarii publici adoptat prin Rezolutia 51/59. In el se prevad principii ca integritate, impartialitate, echitate, nediscriminare, etc. si reguli generale privind conflictul de interese si descalificarea, declararea averii, acceptarea cadourilor sau a altor favori, informatia confidentiala si activitatea politica. 
Una din conditiile puse in fata tarilor membre ale Uniunii Europene a fost adoptarea unui cod de conduita pentru functionarii publici. Sub influenta Codului european, in februarie 2004 au fost puse bazele crearii unui cadru normativ pentru etica si morala in administratia publica din Romania, prin adoptarea de catre Parlament a Legii nr. 7/2004. 
Codul stabileste normele esentiale de conduita, obligatorii pentru toti functionarii publici, evidentiind un mod de comportament care nu a fost, pana in prezent, institutionalizat sau respectat.
Codul reprezinta atat un instrument de informare cu privire la conduita profesionala la care sunt indreptatiti cetatenii sa se astepte din partea functionarilor publici, cat si un mijloc de creare a unui climat de incredere si respect reciproc intre cetateni si functionarii publici pe de o parte, si intre cetateni si autoritatile administratiei publice, pe de alta parte.
Din perspectiva functionarilor publici, Codul reprezinta o colectie clara de norme de conduita, prin care se cere functionarilor publici sa asigure un tratament egal a cetatenilor in fata autoritatilor si institutiilor publice, profesionalism, impartialitate si independenta, cinste si corectitudine. Codul stabileste in mod detaliat drepturile si obligatiile functionarilor publici in exercitarea functiei publice, printre care interdictia functionarilor publici de a solicita ori accepta cadouri, servicii, favoruri sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal. Incalcarea acestui principiu este ceea ce Codul Penal reglementeaza ca fiind o infractiune de „luare de mita”.
Codul prevede ca incalcarea prevederilor sale de catre functionarii publici poate atrage raspunderea disciplinara, atunci cand prin faptele savarsite cu incalcarea normelor de conduita profesionala, creeaza prejudicii persoanelor fizice sau juridice. Atributia de coodonare a aplicarii, precum si de control al aplicarii normelor prevazute in Cod revine Agentiei Nationale a Functionarilor Publici (ANFP). ANFP poate fi sesizata cu privire la incalcarea normelor Codului de catre orice persoana interesata. Comisiile de disciplina au dreptul de a examina asemenea fapte si de a propune masuri administrative. In cazul in care faptele unui functionar public sunt prevazute de Codul Penal, acestea vor fi supuse spre cercetare autoritatii competente.   
In art. 3 al Codului se precizeaza  care sunt principiile generale care guverneaza conduita profesionala a functionarilor publici. Acestea sunt:
- suprematia Constituitiei si a legii, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii;
- prioritatea interesului public, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a considera interesul public mai presus decat interesul personal, in exercitarea functiei publice;
- asigurarea egalitatii de tratament a cetatenilor in fata autoritatilor si institutiilor publice, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare;
- profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia de a indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si constiinciozitate;
- impartialitatea si independenta, principiu conform caruia functionarii publici sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice economic, religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice;
- cinstea si corectitudinea, principiu conform caruia in exercitarea functiei publice si in indeplinirea atributiilor de serviciu, functionarii publici trebuie sa fie de buna credinta;
           Sunt foarte curios cati din cei ce "arunca" inca de pe acum bani in imaginea si formarea notorietatii, pentru a putea spera macar la un loc in consiliul local al municipiului, au habar de toate aceste si mai ales cati vor mai tine cont dupa ce se vor vedea in acel "scaun" mult dorit. Asa ca pentru cei intr-adevar interesati de administratia municipiului nostru...voi continua cu astfel de postari..subiecte ca: institutiile statului, servici publice, dezvoltarea locala si regionala  si multe altele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu